Fără limită: filme intense și provocatoare | TIFF

Fără limită: filme intense și provocatoare

16.05.2014 12:29
Provocatoare sunt și cele 12 titluri din secțiunea dedicată în mod tradițional filmelor care împing convențiile, Fără limită/ No Limit.

Mult-așteptatul Tom à la ferme, noua producție marca Xavier Dolan, favorita criticii la Festivalul de la Veneția (Premiul FIPRESCI), va avea premiera la TIFF. Dolan joacă rolul unui copywriter care ajunge la țară pentru o înmormântare și intră într-un joc bolnav. Într-un joc masochist intră un bărbat și în satiricul R 100, al lui Hitoshi Matsumoto, omagiat cu o retrospectivă la TIFF, acum doi ani.

Renumitul regizor coreean Kim Ki-duk testează din nou limitele suportabilității în Moebius, un film fără nici o replică în care o familie se va trezi împinsă pe panta unei distrugeri îngrozitoare. O familie cu un copil mic e pusă la încercare și în drama complexă despre violența domestică The Police Officer's Wife, răsplătită cu Premiul special al juriului la Veneția 2013. Tulburătoare vor fi jurnalele a doi regizori care își documentează suferința: în New Boobs, Sacha Polak află că este purtătoarea genei BRCA1, responsabilă pentru cancerul mamar ereditar, dar nu se poate decide dacă să-şi facă operaţia preventivă de extirpare a sânilor; iar în What Now? Remind Me, Joaquim Pinto, seropozitiv şi bolnav de hepatită, se filmează pe parcursul unui an de studii medicale cu medicamente încă neaprobate, toxice, cu efecte secundare puternice.

Extrem de intens, controversatul L’Inconnu du lac, distins cu Premiul de regie Un Certain Regard la Cannes, anul trecut, urmărește povestea de dragoste pasională dintre doi bărbați care se întâlnesc pe malul unui lac. De o atracție extrem de puternică, între doi tineri de la periferia orașului Stockholm, e vorba și în Something Must Break, câștigătorul Tiger Award la Festivalul de la Rotterdam. În Ruin - Premiul special al juriului Orizzonti, Veneţia – doi îndrăgostiţi evadează dintr-o lume brutală şi exploatatoare din Cambodgia zilei de azi.