04.06.2015 23:52
Vineri, 5 iunie, continuă Zilele Filmului Românesc, cu premiere, invitați de renume, o competiție de lungmetraj și una de scurtmetraj. Vor avea loc proiecții speciale în prezența regizorilor și a echipelor filmelor:
10.30, Cinema Arta
Stația #15033, regia Iulia Matei
Istrate Danci are 45 de ani şi de 24 de ani lucrează ca meteorolog la staţia Iezer din Munţii Rodnei, aflată la altitudinea de 1785 de metri. Timp de două săptămâni în fiecare lună, iar iarna pe o durată de aproape 30 de zile neîntrerupt, cabana staţiei devine casa lui. Un documentar observaţional care propune o temă de reflecţie despre felul cum locul de muncă devine o a doua casă.
15.00, Cinema Victoria
Bondoc, regia Mihai Mincan, Cristian Delcea, Mihai Voinea
Dan Bondoc, maestru la şah în vârstă de 78 de ani, trăieşte singur în Bucureşti. Unicul său vis este să câştige campionatul organizat în memoria prietenului său decedat, marele jucător de şah Victor Ciocâltea. De-a lungul următoarelor zile, Bondoc este prins între bătăliile de pe tabla de şah, duse împotriva unor oponenţi mult mai tineri, teama că nu mai are rost pe lume şi sentimentul că mulţii săi ani îl transformă într-un jucător ineficace.
17.15, Cinema Florin Piersic
Lumea e a mea, regia Nicolae Constantin Tănase
Larisa are 16 ani și trăiește într-un orășel de la malul mării.
E un oraș mic, în care bârfele și veștile circulă repede. E un oraș în care contează imaginea și influența, manelele, banii și puterea. Iar Larisa…le vrea pe toate. Și chiar dacă nu le are, luptă pentru ele.
Larisa crede în ea. Crede că merită ceva mai bun și mai mult decât are acum. Și mai crede că merită să facă orice pentru a-și îndeplini visele.
Iar pentru curajul și îndrăzneala ei - o iubim.
Ajunsă sus, pe val, cu toate visele împlinite: bani, iubit, prieteni, notorietate – Larisa iși pierde lumea ei. Se maturizează.
19.30, Cinema Victoria
Be My Cat: A Film for Anne, regia Adrian Ţofei
Obsedat să realizeze un film cu actriţa hollywoodiană Anne Hathaway, un tânăr din România recurge la gesturi extreme folosind trei actriţe pentru a înregistra scene din film. Scopul său? Să i le trimită lui Anne ca dovezi ale abilităţilor sale regizorale şi actoriceşti.