„Deșteptarea”cu Monica, Vlad și George se mută la TIFF | TIFF

„Deșteptarea”cu Monica, Vlad și George se mută la TIFF

02.06.2013 20:52
Realizatorii matinalului Europa FM „Deșteptarea” Monica Anghel, Vlad Petreanu și George Zafiu se mută la Cluj pe parcursul Festivalului Internațional de Film Transilvania!

Emisiunea „Deșteptarea”, care este difuzată de Europa FM de la 7:00 la 10:00 va fi realizată între 3 și 7 iunie, de la Casa TIFF din Cluj, în cadrul parteneriatului cu TIFF. Pe parcursul Festivalului, în studioul Europa FM de la Casa TIFF vor veni invitați din lumea cinematografiei: critici de film, regizori și actori.

Intrarea este liberă pentru ascultătorii care vor să asiste la emisiunea live realizată de Monica Anghel, Vlad Petreanu și George Zafiu.

Cei trei matinali au pregătit premii-surpriză pentru ascultătorii care își vor bea cafeaua împreună cu ei în fiecare dimineață, la Casa TIFF.

„Am pregătit o emisiune interactivă, în care ascultătorii Europa FM care se vor trezi de dimineață și vor veni la noi, la Casa TIFF vor avea parte de o mulțime de surprize. Vom oferi zilnic bilete la filme pentru cei mai matinali ascultători”, a declarat Vlad Petreanu.