Regizor chilian, Sebastián Lelio a debutat în lung metraj în 2006 cu La Sagrada Familia. Filmul a obținut 26 de premii și a fost extrem de apreciat în festivaluri din întreaga lume. Cel de-al doilea lung metraj semnat de el, Navidad, a fost scris în cadrul La Résidence de la Festivalul de Film de la Cannes, fiind mai apoi prezentat în cadrul Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes, în 2009. În 2011, cel de-al treilea lung metraj semnat de Lelio, El Año del Tigre, a fost prezentat în cadru Competiției de la Locarno. În 2012 a obținut bursa Guggenheim Fellowship și sprijin din partea DAAD Berliner Künstlerprogramm pentru dezvoltarea proiectelor viitoare. Cel de-al patrulea lung metraj regizat de el, Gloria, a primit premiul Cine in Construcción la Festivalul de Film de la San Sebastán, în 2012, și a fost premiat, de asemenea, în cadrul celei de-a 63-a ediții a Festivalului de Film de la Berlin unde a fost extrem de apreciat de public, critici și juriu, obținînd Premiul Juriului Ecumenic și al Guild of German Art House Cinemas, alături de Ursul de Argint pentru Cea mai bună actriță. În prezent, Lelio lucrează la cel de-al 5-lea lung metraj, având sprijinul unei rezidențe a Festivalului de Film de la Berlin.
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Info