După ce a străbătut 12 orașe, Caravana TIFF face o oprire la Galați pentru două seri de cinema în aer liber. Două dintre filmele care au cucerit publicul la Festivalul Internațional de Film Transilvania vor fi proiectate pe 31 august și 1 septembrie, în Parcarea Casei de Cultură, de la 21.00.
Profesorul de vioară aduce povestea emoționantă a unui profesor care încearcă să schimbe destinele tinerilor din favela braziliană, învățându-i să cânte la vioară, iar Valul ucigaș este un disaster movie spectaculos, parțial realizat în România și propus de Norvegia la Oscar.
Intrarea este liberă.
Anul acesta, din iulie până în septembrie, Caravana TIFF aduce povești premiate în festivaluri și succese de casă în peste 15 orașe. Proiectul continuă cu succes pentru al șaptelea an, peste 33.000 de spectatori urmărind filmele în 2015.
Program Galați | 31 august-1 septembrie | Parcarea Casei de Cultură | 21.00
Miercuri, 31 august
Profesorul de vioară / The Violin Teacher (r. Sérgio Machado) | 102’, Brazilia
Cu: Lazaro Ramos, Sandra Corveloni, Tais Araujo.
După ce pierde un post în prestigioasa orchestră simfonică din São Paolo, Laerte, un violonist talentat, se întreţine dând lecţii de muzică adolescenţilor dintr-o şcoală publică din Heliopolis, cea mai mare favelă din Brazilia. Dar oare un pas înapoi nu este şi primul pe un nou drum? Trailer: http://bit.ly/2aMmZxp
Premiul publicului la São Paolo 2015.
Joi,1 septembrie
Valul ucigaș / The Wave (r. Roar Uthaug) | 105’, Norvegia
Cu: Kristoffer Joner, Ane Dahl Torp, Jonas Hoff Oftebro
Experimentatul geolog Kristian Eikfjord a acceptat un nou post. Împreună cu familia, pregăteşte mutarea din oraşul Geiranger, dar el şi colegii săi înregistrează mici modificări geologice în subsol. Tot mai îngrijorat, Kristian îşi dă seama că cel mai mare coşmar e gata să devină realitate. Cu doar zece minute la dispoziţie pentru a scăpa cu viaţă, Kristian trebuie să salveze cât mai mulţi oameni împreună cu propria familie. Trailer: http://bit.ly/29fzDCV
Efectele speciale au fost parțial realizate de o echipă în România. Propunerea Norvegiei la Oscar!