În fiecare zi a festivalului, la ora 17.00, cinefilii şi fanii festivalului sunt aşteptaţi la o întâlnire specială cu unul dintre invitaţii TIFF.
Deja tradiţionalele întâlniri TIFF Lounge au reprezentat de fiecare dată un excelent prilej pentru publicul festivalului de a dialoga cu personalităţile pe care le îndrăgesc şi le admiră. În anii precedenţi, TIFF Lounge-ul a găzduit invitaţi precum Victor Rebengiuc, Anamaria Marinca, Mircea Albulescu, Maia Morgenstern, Florin Piersic Jr, Corneliu Porumboiu şi mulţi alţii.
Anul acesta, TIFF Lounge se mută într-o locaţie nouă. Piaţa Unirii devine gazda acestor întâlniri.
SÂMBĂTĂ, 4 IUNIE
Mihai Chirilov – Director Artistic TIFF
DUMINICĂ, 5 IUNIE
Fernando Léon de Aranoa - regizor spaniol, prezentat in cadrul secţiunii 3X3
LUNI, 6 IUNIE
Paul Ipate & Ioana Blaj – protagonişti ai spectacolului Autobahn, eroiii campaniei publicitare Maximia
MARŢI, 7 IUNIE
Radu Muntean – regizor, membru al Juriului Competiţiei Oficiale TIFF 2011
MIERCURI, 8 IUNIE
Vlad Ivanov – protagonistul filmului Principii de viaţă
JOI, 9 IUNIE
Dragoş Bucur – protagonistul filmului Drumul de întoarcere / The Way Back
VINERI, 10 IUNIE
Luminiţa Gheorghiu – actriţă, Marfa şi banii
SÂMBĂTĂ, 11 IUNIE
Marcel Iureş – protagonistul filmului Tatăl fantomă