15.04.2013 15:19
Iubitorii muzicii tradiționale românești vor avea seara lor duminică, 2 iunie, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj, când Ioan Pop și Grupul Iza vor cânta pentru publicul TIFF.
Concertul va fi precedat de proiecția filmului Balkan Melodie (2012), în regia lui Stefan Schwietert, povestea lui Marcel Cellier, cel care a călătorit în Estul Europei pentru a găsi muzicieni și ritmuri puțin cunoscute în Occident și l-a descoperit pe Gheorghe Zamfir, promovându-l pe plan internațional. Decenii mai târziu, regizorul îi întâlnește pe toți acești muzicieni. În documentar apar și îndrăgiții muzicieni din Maramureș, Ioan Pop și Grupul Iza.
Prețul unui bilet la concert este 30 de lei. Tichetele pot fi cumpărate în avans, de pe www.biletmaster.ro.