„Campania de imagine pleacă de la o simplă constatare: la TIFF, filmul a devenit o religie. Spectatorii noștri, cei care au crescut cu noi și cu filmele festivalului, sunt credincioșii noștri. Și noi, și ei - devotați sută la sută TIFF-ului”, explică directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov.
Fidel spiritului ironic în care și-a conceput campaniile anterioare, afișul oficial al TIFF 2012, dezvoltat de echipa festivalului, parodiază ideea de film ca religie, în două versiuni - una „tradițională” și una „modernă”. „Posterul acestei ediții face cu ochiul Cimitirului vesel și filosofiei lui «de viață», imaginând - în aceeași cheie ironică în care au fost realizate toate posterele noastre anterioare - un fals efect secundar al supradozei cu filme, de care nu scapă nici măcar omul de la țară. În mod evident, sloganul acestei ediții, tributar versurilor naive de la Săpânța, nu trebuie luat literal, ci ca pe o expresie a pasiunii necondiționate pentru cinema a celor pentru care s-a inventat acest festival”, adaugă Chirilov.
Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc în perioada 1 - 10 iunie, la Cluj-Napoca. O a șasea ediție va avea loc la Sibiu, între 13 și 17 iunie.
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR).
Cu sprijinul: Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, Centrului Național al Cinematografiei, Programului Media al Uniunii Europene, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Consiliului Judeţean Cluj, Institutului Cultural Român, Institutului Cultural Român din New York
Sponsor oficial: Ursus
Partener festival: Vodafone
Sponsor principal: Terapia Ranbaxy
Maşina oficială: Mercedes Benz
Sponsori: Mastercard, Volksbank, HBO, TNT, JTI, Tenaris Silcotub, Nikon, Electrogrup, EnergoBit, E-ON, Sony, Banca Transilvania, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Odeon Cineplex, Apa Someș
Partener tehnic: Benq
Partener tehnologic: Brinel
Partener de promovare: Vitrina Advertising
Co-producător: TVR 1
Partener de monitorizare: Media Image
Parteneri media: TV5Monde, Kiss FM, Digi 24, Evenimentul Zilei, Zile și nopți, Cinematique, Capital, Story, Marie Claire, Beau Monde, Esquire, Harper’s Bazaar, BeWhere!, TATAIA
Parteneri media online: Cinemagia.ro, Hotnews.ro, Port.ro, Liternet.ro, Studentie.ro, Feeder.ro, Filmneweurope.com. Filmreporter.ro, Cinefan.ro, Hipmag.ro, Artactmagazine.ro, 121.ro, Clubdiverta.ro, Urban.ro
Parteneri media locali: Transilvania Live, Transilvania Look, Transilvania Tube, TVR Cluj, Realitatea TV Cluj, Monitorul de Cluj, Ziua de Cluj, Filmtett, Cinemarx.ro, Oradecluj.ro, Buzznews.ro, Clujlife.com, Transindex, Radio Cluj, Radio Paprika