Devenit faimos în întreaga lume la finalul anilor ’90 ca membru fondator al grupului Buena Vista Social Club, Eliades Ochoa este „unul dintre cei mai buni chitariști ai generației sale” (The Guardian), o figură emblematică a muzicii latino-americane. Compozitor și interpret al unor melodii inconfundabile precum „Píntate Los Labios Maria”, „Chan Chan” sau „El Cuarto de Tula”, muzica lui Ochoa este strâns legată de istoria intensă a Cubei. Un adevărat păstrător de tradiții, Eliades Ochoa este câștigătorul a numeroase premii Latin Grammy și unul dintre personajele principale ale documentarului regizat de Wim Wenders în 1999, nominalizat la Oscar: Buena Vista Social Club. Filmul va avea o proiecție specială la TIFF2022 pentru a marca prezența artistului la Cluj.
Concertele lui Eliades Ochoa sunt considerate sărbători ale muzicii și pasiunii latino-americane, pline de melancolie, dar și de bucurie și de dans. Stilul său unic de a cânta la chitară și din voce l-au făcut un superstar al muzicii tradiționale cubaneze.
Eliades Ochoa va cânta alături de trupa sa Grupo Patria la TIFF2022 pe 24 iunie, la Iulius Park Open Air. Biletele au fost puse în vânzare online: https://tiff.eventbook.ro/music/bilete-tiff-2022-concert-eliades-ochoa
În perioada de pre-sale, până pe 10 iunie, prețul unui bilet este de 70 de lei.
Cunoscut și ca un „Johnny Cash cubanez”, datorită pălăriei sale de cowboy, Eliades Ochoa s-a născut lângă Santiago de Cuba, al doilea cel mai mare oraș din țară după Havana, de care este extrem de atașat. „Nu aș da Santiago pe niciun alt oraș din lume. Nu mi-am schimbat niciodată ritmurile și muzica, sunt doar un copil de la țară care cântă și azi așa cum a învățat de la părinții lui”.
De-a lungul carierei sale, care se întinde pe mai multe decenii, a colaborat cu numeroși artiști latino americani precum Omara Portuondo, trompetistul Manuel "Guajiro" Mirabal sau trombonistul Jesús "Aguaje" Ramos. A fost liderul grupului Cuarteto Patria. Discografia lui Ochoa numără peste 25 de albume proprii și sute de colaborări care s-au vândut în milioane de exemplare în întreaga lume. Printre cele mai apreciate discuri recente ale sale sunt „AfroCubism” (2010), „El Eliades que Soy” (2014) sau, cel mai recent, „Vamos a bailar un son”. (2020)
În 2018, viața și cariera muzicianului au fost subiectul documentarului „Eliades Ochoa: from Cuba to the World”, regizat de Cynthia Biestek. Filmul a făcut parte din selecția oficială a Miami Film Festival.
La Cluj-Napoca, Eliades Ochoa va interpreta melodii din perioada Buena Vista Social Club, dar și de pe cele mai recente albume ale sale.
***
Ne puteți urmări pe:
FB: TransilvaniaIFF | Instagram | Youtube
Filme oricând și oriunde pe teritoriul României, pe TIFF Unlimited: unlimited.tiff.ro.
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.