Sprijiniți Festivalul Noului Cinema Românesc de la New York | TIFF

Sprijiniți Festivalul Noului Cinema Românesc de la New York

22.10.2012 12:56
MAKING WAVES - A Festival of New Romanian Cinema va avea loc între 29 noiembrie și 5 decembrie la Film Society of Lincoln Center.

Romanian Film Initiative (Inițiativa pentru Film Românesc) este mândră să continue și să adapteze vremurilor Festivalul Filmului Românesc de la New York, pus în pericol de recentele schimbări politice și culturale din România. Prezentat împreună cu Film Society of Lincoln Center, MAKING WAVES - A Festival of New Romanian Cinema va continua sub sub forma unui eveniment de 7 zile (29 noiembrie – 5 decembrie 2012) care sărbătorește noul cinema românesc alături de filme și regizori de referință.

Această inițiativă independentă se bucură de susținerea unor artiști români de renume printre care regizorii Cristian Mungiu, Radu Muntean, Lucian Pintilie, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, Andrei Ujică sau artistul vizual Dan Perjovschi, și de sprijinul financiar al Trust for Mutual Understanding, Blue Heron Foundation și al altor donatori și sponsori printre care artistul vizual Adrian Ghenie sau regizorul și producătorul Bobby Păunescu.

Dar pentru ca acest eveniment să devină realitate, avem nevoie și de sprijinul DUMNEAVOASTRĂ! Alăturați-vă campaniei noastre Kickstarter cu o donație mai mică (sau mai mare) și anunțându-i și pe alții. VĂ MULȚUMIM!

Romanian Film Initiative a fost înființată de Corina Șuteu, Mihai Chirilov și Oana Radu,  cu sprijinul unui număr impresionant de artiști, profesioniști din lumea artelor și fani ai cinema-ului românesc.

FIȚI ALĂTURI DE NOI!
Mai multe despre festival, aici: filmETC.org/MakingWaves și pe https://www.facebook.com/RomanianFilmInitiative